In data de 24 octombrie 2024, prin Ordonanta de Urgenta nr. 124/2024, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1069, au fost prorogate prevederile pct. 106 și 107 – 116, de la art. IX din OG nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Prin Ordonanta de Guvern nr. 16/2022 se prevedea ca, de la 1 ianuarie 2025, valorile impozabile ale cladirilor sa fie stabilite pe baza „grilei notarilor”.
Aceste articole s-au amanat pentru un an, nu pentru ca peste un an vor putea fi aplicate, ci ca pana atunci (se spera ca) va aparea un alt sistem care sa inlocuiasca cu succes sistemul actual.
Prorogarea s-a referit la toate articolele de mai sus (106 și 107 – 116), astfel incat nimic din ce este prevazut in ele nu intra in vigoare.
Drept urmare, in anul 2025 nu va exista nicio schimbare in modalitatea de stabilire a valorilor impozabile.
O crestere a impozitelor pe cladiri in anul 2025 nu este exclusa, avand in vedere atat posibilitatea autoritatilor locale de a actualiza cu rata inflatiei valoarea impozabila cat si dreptul acestor autoritati de a creste cotele impozabile. Fiecare UAT este suveran in luarea acestor decizii.
Stabilirea valorilor impozabile pentru fiecare tip de cladire si utilizator
1. Impozitul pe cladiri rezidentiale – persoane fizice
Autoritatile locale calculeaza valoarea impozabila (cf. art 457 cod fiscal) pe baza careia calculeaza impozitul transmis prin decizia de impunere contribuabililor. Contribuabilii nu trebuie sa exercite nicio actiune. Dupa primirea informatiei legate de impozit pot beneficia de bonificatie, daca efectueaza plata in primul trimestru al anului 2025.
2. Impozitul pe cladiri nerezidentiale – persoane juridice
Valorile impozabile in acest caz sunt stabilite de catre evaluatori autorizati iar contribuabilii au posibilitatea sa solicite un raport de evaluare. Periodicitatea realizarii acestei evaluari este de 5 ani astfel incat cei care au realizat ultima evaluare in anul 2020 (cu data evaluarii 31.12.2019), ar fi bine sa solicite un raport de evaluare in trim 1 2025 pentru a nu plati o cota de impozitare de pana la 20 de ori mai ridicata.
3. Impozitul pe cladiri cu utilizare mixta – persoane fizice
In cazul acestor tipuri de cladiri nu este necesar un raport de evaluare. Contribuabilii au posibilitatea sa declare care sunt suprafetele nerezidentiale si care sunt cele rezidentiale. Valoarea impozabila este stabilita de catre autoritatile locale (ca la cladirile rezidentiale) iar impozitul se va calcula insumand valorile rezultate din inmultirea cotelor de impozitare (rezidential – nerezidential) cu suprafetele declarate (rezidential – nerezidential). Pentru contribuabilii care declara ca “nu declara” cat sunt cele doua tipuri de suprafete, autoritatea locala calculeaza impozitul prin inmultirea valorii impozabile pentru intreaga suprafata, calculata conform Art 457 CF (ca la cladiri rezidentiale) cu o cota de impozitare fixa de 0,3%.
4. Impozitul pe cladiri apartinand persoanelor juridice (nerezidentiale, rezidentiale sau mixte)
Indiferent de tipul de utilizare al cladirii, persoanele juridice care au realizat ultima data evaluari la inceputul anului 2020 (cu data de referinta a evaluarii 31.12.2019) este recomandat sa contacteze un evaluator autorizat care ii va informa cu procedurile care trebuie urmate, astfel incat sa fie evitata plata unei cote de impozitare penalizatoare.
In concluzie, in ce priveste impozitul pe cladiri pentru anul 2025, nu este nimic schimbat in legislatie fata de anul 2024.